golăneală, poponari, câini şi tâlhărie

Dragele şi dragii mei,
Am să vă povestesc o noapte la Capitală. O noapte care poate fi şi la Craiova şi la Constanţa. O noapte românească, adică furtunoasă.
Am un noroc chior că m-am născut şi îmi desfăşor activitatea de bulangiu în Românica, o ţară populată de oameni inteligenţi, harnici şi cinstiţi.
Aproape de Obor mă iau de un puşti (circa 20 de anişori). Cu o coafură elaborată, dar cu mâini cam murdărele. În ciuda oricărei aşteptări pesimiste puştiul e prietenos. Foarte prietenos. Vrea la gară şi dă impresia că nu ştie pe unde. Hm. Pierdut prin Bucureşti, cică. Craiovean, cică. Îi explic cu lux de amănunte cum se ajunge şi mă ofer să îl duc până la Universitate. Acolo se bălăbăne un alt puşti obosit de băutură. Se oferă să ne ducă cu taxiul. Eu însă nu aveam chef de taxi şi nici de zona gării, cu specimenele ei. Craioveanul nu vrea, îi este frică că cine ştie pe unde îl duce cu taxiul. Îi explic că nu era cazul, din câtă experienţă am eu la oameni.
Ajungem la Cişmigiu şi îi propun să intrăm. Când îi vede pe comunitari la intrare se opăreşte, mai mai să nu intre în parc. Aha,. ai bube, îmi spun în sinea mea. Stăm pe o bancă şi mă izbeşte dampful. Dacă nu e de-al străzii, atunci nu prea a mai făcut duş în ultima vreme.
M-am lămurit rapid cu craioveanul pierdut în Bucureşti. Asta a fost golăneala.
La ieşirea din parc unul cu ochelari şi cu un pahar de plastic în mână. Îl întreb de unde a luat cafeaua. Nu e cafea, e apă, îmi spune.
Aaaa, soră. Ieşim din parc, el după noi. Eu curioasă să aprofundez subiectul îi şoptesc puştiului ca e o soră care se ţine după noi. Sora 13 se apropie şi mormăie ceva timid. Eu, ceva mai tupeistă o cooptez în gaşcă şi mergem tustrei în Piaţa Kogălniceanu la o cafea în pahar de plastic (plăteşte subsemnata). Acolo madam ne invită să stăm pe bancă la ea în curte. Ajunşi în curte aproape îmi suceşte spatele şi începe asaltul. Insistenţe pe lângă puşti să rămână peste noapte la ea. Da' insistenţe, nu glumă.
Puştiul, deşi boschetărel, este rezervat. Nu doreşte. O văd pe sora cum se cam schimbă la muian.
Intervin eu:
"da' ai ceva tupeu să ne iei direct la tine. Nici măcar nu ne cunoaştem (eu cu puştiu')."
Se uită strâmb.
Din nou placa cu o rămâi, râmâi la mine către puşti.
"Ce să stai în parc la gară, acolo e Poliţie"
Aici puştiul se opărăşte
"Şi ce treabă am eu cu Poliţia?".
Mmm, joacă tare puştiul.
Văzând că nu are niciun succes, madam se prelungeşte la faţă. Cu inima frântă redeschide poarta ferecată.
Aproape că l-a scăpat din ghiare...
Ei aş.
Ne întreabă Madam ce avem de gând: "îi arăt unde este gara şi mă duc în cutare loc", răspund eu. Un licăr de speranţă pe faţa chinuită a lui Madam.
"îi arăt eu o scurtătură"
Îl întreb pe puştiu:
"Vrei să mergi cu el?"
"da", răspunde el timid.
Ok fraţilor, duceţi-vă..
Off, multă disperare la unele. Asta avea declarați vreo 25 de anișori, probabil era pe la 30. Vârsta la care cică suntem mature... Unele chiar ne merităm soarta: futute, bătute şi cu banii luaţi.. Îmi stătea pe limbă să îi spun: "Fă, da' disperată eşti...". Nu am spus-o, am gândit-o.
Ajung pe lângă Palatul Cotroceni. Acolo, lângă nea Băsescu, să mă mănânce de vie câinii vagabonzi sau cei din curtea trustului de construcţii Carpaţi (secu'), aşezat strategic lângă vizuina prezidenţială. Curajoasă cum sunt îi gonesc, deşi eram depăşită numeric. Curioase, camerele de luat vederea de pe zidurile vizuinei prezidenţiale româneşti se uită la o orătanie care fugăreşte în toi de noapte câinii vagabonzi naţionali.
Ajung lângă parcul politehnicii bucureştene şi mă ia ca din oală un ţigănuş de vreo 14 ani.
"Nu aţi auzit că am strigat la dvs.?"
"Nu" spun eu candidă.
Ţigănuşul speriat de moarte de o gaşcă de boschetari de care nu îndrăznea să treacă. Nişte feţe foarte dubioase, le-am văzut şi eu. Nu exclud un viol. Asta e, rup de la mine şi mă întorc din drum cu ţigănuşul lângă vizuina prezidenţilaă. Aia cu câinii.
"până aci te duc, sper că te-ai liniştit". Panica de pe faţa ţigănuşului dispăruse.
"am întărziat cu nişte prieteni" "da' dvs. unde staţi?"
Mă uit la ţigănuş: pantaloni murdari în cur. A întărziat o pulă, e de-al străzii. Mai avea un pic şi se autopoftea la mine acasă. Hmmm, versat deja în prostituţie. Îi spun că nu e genul meu să fac morală, dar că totuşi nu trebuie să fie pe stradă la ora asta.. Şi rea cum sunt, îi pun în vedere că nu îl duc mai departe de Cotroceni. Nu am senzaţia că nu s-ar descurca...
Ajunsă în cartierul Militari, pe lângă o staţie de metrou îi remarc pe poliţiştii comunitari de vorbă cu florăresele. Burţi nesătule întinse pe o bancă şi moleşite de căldură. În ăştia stă siguranţa dvs. Nu puteam să gândesc mai adevărat.
La următoarea staţie de metrou, lângă nescai cazino, o gaşcă superinteresantă. Sunt remarcată de departe. Gaşca se desparte, chipurile îşi iau rămas bun şi rămâne un şchiop în şort şi desculţ care se apropie ţopăiind de mine, cu un crac atârnat în aer.
Nu, nu am ţigară, nu fumez, zic eu fără să mă opresc... Aproape l-am dezechilibrat, deoarece nu asta era schema. El trebuia să mă întrebe, eu să mă opresc, gaşca să apară...
Ei, gaşca era pe vine, dar eu am grăbit mersul evenimentelor şi nu a avut timp să iasă din gangul unde se retrăsese strategic... Tot mai vroiau totuşi să mă oprescă din drum:
"Aveţi o ţigară?" zic ei într-o ultimă încercare de a mă opri din drum.
Hm. Şi uite că nu prea le-a ieşit tâlhăria... Ba chiar am avut şi tupeul să previn un moşulică care venea din direcţia opusă, cu gentuţa fluturândă, să ocolească puţin zona. Mi-a mulţumit omul.
Acum fac bilanţul pe net: golăneală, poponărese disperate după pulă, câini vagabonzi, copii ai străzii care se prostituează, tentative de tîâhărie şi poliţişti comunitari la datorie. Nu mă pot plânge că nu le-am văzut pe toate într-o singură noapte de hoinăreală printr-un oraş al patriei noastre. Şi totul este 100% real, nu v-am inventat nimic, ba chiar am mai pieptănat multe din cele ce vroiam să vă povestesc despre noaptea asta.
Ah ce frumoasă e Românica noastră. Sunt îndrăgostită.