poponarii şi poveştile de dragoste

Sexul ca sport. Gay-ii care sunt incapabili de o relaţie. Cam asta se povesteşte sau povestim despre noi, nu?
Să nu credeţi că Românica noastră a descoperit bulangiii.
Cum sunt singurică cuc, m-a atras un articol din ziarul britanic The Guardian despre persoanele singure. Pe lângă heteroi şi noi bulangiii.
Şi ce să vezi, englezoaicele nu sunt foarte diferite, mai ales astea mai coapte:
"Am întâlnit iubirea vieţii mele la 40. Nu am simţit faţă de nimeni altcineva ce am simţit faţă de el. Necazul e că era musulman. Nu i-am cerut niciodată să îşi părăsească nevasta, dar după trei ani, mi-am dat seama că nu îmi puteam trăi viaţa alături de cineva pentru care eram pe planul doi. Am sfârşit-o. Suferinţa a fost mare pentru amândoi.
Apoi a fost multă distracţie. La un moment dat, când locuiam în Londra, am avut patru amanţi în acelaşi timp vreme de mai mulţi ani.
Acum am 60 de ani şi trăiesc la ţară în Noua Zeelandă. Ca gay am senzaţia că este sex pe toate drumurile, dar sex ca şi sport: să încerci sex total, să treci dincolo de limite măcar o dată nu mă tentează. Am întâlnit foarte puţini tipi de-a lungul anilor care sunt interesaţi de dragoste (la pat şi în afara patului, în societate) sau care măcar ştiu ce e aia. Cei mai mulţi nu vor decât acţiune.
În prezent nu am un partner dar mă simt foarte bine printre oameni. Acum mi-e mai clar că nu-mi doresc să ne dăm rapid textila jos ,ci să ne facem curte, să învăţăm să ne iubim în societate, cu un simţ mai puternic al intimităţii. Asta îmi lipseşte într-adevăr, dar îmi păstrez optimismul: voi întâlni şi eu pe cineva..."

Gura mea rea: ehe, speranţe soro, speranţe. La 60, cam greu. şi cu textilă şi fără. În lumea nostră necruţătoare eşti exponată de muzeu ...