Hristos a înviat...

- Hristos a înviat!
- Adevăat a înviat!

Putem privi asta în mai multe feluri:. O să încep cu cel frivol: "tradiţionala urare de paşte". Dar ce înseamnă asta? Că repetăm mecanic o frază  auzită din moşi strămoşi, pentru că aşa au zis-o şi alţii. Nu prea ne gândim la  ce înseamnă. E ca şi cum îi spui cuiva "La Mulţi Ani" sau pur şi simplu "Bună ziua". Dar chiar îi doreşti din inimă celui ce îi urezi "La Mulţi Ani" să trăiască mulţi? Sau chiar îi doreşti celui căruia îi spui "Bună ziua" să aibă ziua bună?

Dar sensul adevărat al învierii, suntem pătrunşi de el? Câţi dintre noi credem cu adevărat că Isus a înviat şi că asta ne va aduce mântuirea? Biserica înseamnă iubire, nu? Câţi dintre noi ne iubim cu adevărat semenii, până acolo încât să renunţăm la toate posesiunile şi să umblăm desculţi pentru a-i ajuta pe ceilaţi care mor de foame? Şi să le dăruim iubire celor care nu au avut parte niciodată de ea...  Ca să nu mai vorbim de sacrificiul suprem pe care l-a făcut Isus pentru omenire.

Oare trebuie să  fii creştin pentru a simţi şi dărui iubire, pentru a te mântui? esenţa divinităţii, dacă ea există, este creştină, musulmană, buddhistă sau iudaică?

Mă gândesc la rechinii alde Becali care s-au îmbogăţit cocoţându-se prin tot soiul de şarlatanii pe scara avuţiei şi care acuma îşi fac cruci prin Biserici, cruci cu atât mai mari cu cât sunt mai păcătoşi... Care îşi zbiară credinţa dreaptă într-un cor de farisei îmbrăcaţi în haine bisericeşti. Dar Maica Tereza care a încălţat opincile pribegiei şi care a tras de mânecă pe bogaţii lumii să îşi aducă aminte de oropsiţi?

Biserica e o instituţie cu bune şi cu rele, mai ales cu rele. Credinţa este interioară şi nu se  ţipă în noaptea învierii. Adevărat a înviat este creştinesc la suprafaţă,  mai în adâncime este şoapta celui care simte ceva supranatural, care e intim legat de esenţă şi de divin. E şoapta celui care simte că există un creator, Dumnezeu, creştin sau nu.

Eu nu cred că Isus a înviat. Sunt un sceptic de la natură. Ca şi Toma Necredinciosul (primul om de ştiinţă...) Dar cred că oamenii erau, sunt şi vor fi înfometaţi de minuni, de supranatural. Nu prea are importanţă dacă personajul istoric Isus a înviat sau nu. Învierea este lăuntrică. În fiecare dintre noi înviază în noaptea paştelui un instinct uman: acela de a desluşi sensuri superioare dincolo de aparenţe. Este greu să le spui altora sau să îţi spui ţie "nu a înviat" când o fibră profundă a fiinţei tale tânjeşte după înviere. Este greu să îi faci pe alţii sau pe tine să înţelegeţi că după moarte vă veţi transforma în atomii care v-au constituit. Şi dacă Universul nu se reduce doar la atomi, materie neagră şi energie neagră? Dacă există şi ceva mult mai profund, dincolo de teoriile mai mult sau mai puţin perfecte ale descendenţilor lui Toma Necredinciosul?