Din ciclul Bulangioaicele de Românica lovesc din nou
Niculina de la PNL se ţine ţanţosă şi tare.
După plimbările pe care le făcea la începutul anilor 90 în jurul budei de la capătul liniei de tramvai 21 din Bucureşti a ajuns şefă peste organizaţia PNL de Bucureşti. Dacă ştiam mă plimbam şi eu doar primprejur, poate ajungeam şi eu şefă la o organizaţie de partid sau ceva ministresă. Dar eu mai nesătulă am intrat şi am supt pulă în budă. Halal să-mi fie, rămân fără şefie.
Niculina este patrioată şi nu se teme de imperialiştii europeni. Ea se mulţumeşte cu suptul pulilor naţionale, nu o interesează carasul de Bruxelles. Iete ce îi mai pune la punct pe golanii ăştia din Europa:
"Presedintele interimar al PNL Bucuresti, Eugen Nicolaescu, a declarat, duminica, intr-o conferinta de presa, ca introducerea unei adaugiri politice in raportul pe Justitie realizat de Comisia Europeana, posibilitate indicata de ministrul Justitiei Titus Cortean, ar reprezenta un exces din partea Uniunii Europene, informeaza Mediafax." (sursa mea: hotnews). Vreau să precizez că orice asemănare între un gay şi Niculina este pur întâmplătoare, plimbările sale în jurul unui WC frecventat de bulangioaice erau doar pentru a studia fenomenul homosexual, făcând parte din ciclul de formare impus de corpul contabililor autorizaţi din România.
Alte episoade din ciclul bulangioaice de Românica aici şi aici.
Experienţe personale şi nu prea despre viaţa de gay în Romania. Atitudinea românilor heterosexuali, ţepari, politică, partide, biserică şi alte grozăvenii de astea. Sfaturile unei coapte către mai tinerele sale surori sau fraţi în problemă. Poze, filmuleţe despre nimic grav, poate doar ţepari, babe nemulţumite că vine sfârşitul pământului, că există homosexuali pe -acilea.
Sunday, July 15, 2012
Friday, July 13, 2012
corlateanu si gestapo-ul
Fetele puciste sunt la ora asta cam pişate.
Aţi văzut poza asta? "Hitlerista" din poză e şefa europeană a lui Corlăţeanca. Nu ştiu voi ce credeţi, dar madama aia nu pare genul impresionabil, nu-i aşa? Nu mi-ar plăcea să mă controleze la teză la şcoală asta...
Biata Corlăţeanca e cam împăiată în poză...
Acum explicaţii de la sora voastră:
Când zic fetele puciste nu fac nicio referire la orientarea sexuală a vreunui personaj. Orice asemănare între bulangioaicele puciste şi bulangioaicele care se fut în cur e pur întâmplătoare, în afara trăsăturilor masculine secundare care cam lipsesc la ele, ca şi la alealate. De aia le zic bulangioaice, nicidecum că le-a prins cineva cu dânsa în organul vorbirii. Nici măcar Nicoleta de la liberali, exministresa sănătăţii nu e bulangioaică. Faptul că lua guri (de aer) pe lângă un veceu frecventat de bulangii pe vremuri este o pură coincidenţă. Eu una nu am văzut-o decât învârtindu-se pe afară, discretă şi distantă, spre deosebire de mine care mă învârteam prin budă, mai puţin discretă şi distantă. Le mai zic bulangioaice de Românica şi pentru obrăznicia fără margini... tipic dâmboviţeană
Când zic hitleristă mă refer la severitate, ncidecum că ar fi doamne păzeşte de extremă dreaptă. Genul de profesoară, care dacă te prinde copiind, te dă cu capul de bancă şi îţi pune nota unu.
Corlîăţeanca, ministresa Justiţiei, a fost chemată la directoare. Şi a luat papară. Săraca pucistă...

Saturday, July 7, 2012
bulangioaicele de romanica pe locu unu
Am mai povestit de câteva ori că sora voastră face o deosebire între
bulangiii de Românica şi bulangiii de România. Bulangiii de Românica
sunt cei care scuipă seminţe pe stradă şi te dau în pula lor, care nu
opresc la trecerea de pietoni sau te înjură dacă nu te grăbeşti cu
traversatul. Bulangiii de România sunt cei care sug pula şi se fut în
cur ("nu ne futem şi noi ca în Occident?" m-a întrebat prin anii '90 un
ţigan cu poftă să dea o muie...) .Aici şi aici v-am mai explicat cum stă treaba cu bulangiii de Românica.
Dar am uitat că există şi bulangioaice de Românica.
Lu' Pontilina şi lu' Crinolina li s-a făcut de un loc unu şi de o lovitură de stat. Ete aşa, de ce să nu crape marineru' şi să se cocoaţe ele în fruntea ţării. Una e profesoreasă universitară şi şi-a dat doctoratu' la tras (la indigo). Alta e profesoreasă şi ea, dar nu a apucat să îşi mai dea doctoratu', şi nici nu a dorit, pentru că şi ea se trage (în pokere).
Să nu credeţi că insinuez că ar avea ceva orientări. Adică ar fi oameni sexuali (cum mi-a zis un golan de la Operă). Doamne păzeşte. Doar aşa, vreau a spune că nu put a hormoni bărbăteşti. Cum nu pute nici Bonbonica, profesoara lu' Pontalina. Cum nu pute nici Nicoleta de la liberali şi nici Zgonicica de la pesedeu. Să nu uit: pe vremuri la capătul tramvaiului 21 din Bucureşti - piaţa Sfîntu Gheorghe - era un veceu. Şi ce orgii se mai făceau pe acolo ... Nicoleta săraca, încă dinainte de a ajunge ministresa sănătăţii, dădea şi ea târcoale primprejur. Cu siguranţă voia să verifice dacă măsurile igienico-sanitare fuseseră respectate cu stricteţe.
Şi uita aşa ne făcurăm numai cu bulangioaice de Românica în fruntea celei mai frumoase ţări balcanice. Marineru' să se întoarcă dracu' la sticla de whisky şi la curvele ieftine din port, să le lase în pace pe alea cu genţi Vuitton.
Acuma eu vă întreb ce preferaţi: curvele nefutute sau marinerii beţivi? Eu una am ales de mult, dacă era şi ţigan şi mariner era perfect. Aşa mă mulţumesc, biata de mine, cu jumătăţi de măsură.
Aştept, o vai, mai aştept încă un bărbat pe partea stângă a pieţii politice, dacă se poate şi mariner şi ţigan ar fi perfect.

Thursday, June 21, 2012
politia poponarii si un butoi
Poliţia românească este şi ea plină de "specialişti", precum avem doctori în drept.
A fost odată angajat un domn, numit Tudorel Butoi, psiholog, şi care cunoştea în profunzime, pe lângă ce se ascunde pe sub fustele studentelor la psihologie, şi ororile comportamentelor deviante ale poponarilor din România.
Citez de pe pagina Accept-Romania, o poziţie a dlui Butoi faţă de nenorocirile care se petrec în cuplurile homosexuale:
"Legaturile [de durată dintre homosexuali, n.n] sunt de regula ocazionale si partenerii sunt capriciosi si instabili. Cand se ajunge totusi la o relatie de durata, sentimentul posesiei egoiste se exacerbeaza. Viata intr-un cuplu de homosexuali nu este usoara. Pentru un om normal, este un chin sa patrunda in locuinta unei astfel de perechi. In general este o mizerie cumplita si miroase ingrozitor. Faptul nu este intamplator. Homosexualii cu vechime sufera de incontinenta fecala. Datorita contactelor anale, sfincterele se relaxeaza [...] Durabilitatea cuplului se pastreaza prin cadouri, bani, mese, orgii. Nu o data, homosexualul isi santajeaza partenerul, de teama sa nu-l piarda, sau chiar ucide din gelozie. [...] Aici nu incape loc de gluma, de jocuri politice sau de experimente criminale."
Cu asemenea psihologi nu mă miră că Poliţia Românească are un palmares deosebit, remarcat pe plan internaţional şi în revista Nature, prestigios for de exprimare a tuturor specialiştilor din întreaga lume.
Din câte ştiu domnul Butoi nu mai este angajat al Poliţiei Româneşti. A fost înlocuit, ca la un balaur cu şapte capete, de alţii, mai mulţi şi mai valoroşi.

luna gay pride
Se împlinesc 43 de ani de la revolta bulangioaicelor din barul "Stonewall" (New York, Statele Unite).
Am văzut în 19/06/2012 pe postul public de televiziune din Georgia (GPB), Statele Unite, un documentar despre viaţa gay-ilor din America de dinainte de revolta de la barul Stonewall. Semăna aproape la indigo cu toate nenorocirile suferite de noi bulangioaicele de România şi din întreaga lume. Bătăi, şantaje, omoruri. Un rol esenţial în aceste abuzuri l-a avut Poliţia, acest instrument preferat al oricăror abuzatori.
Sătule de frăţia de cruce dintre Mafie, Poliţie şi politicieni, bulangioaicele de la barul Stonewall din New York s-au revoltat într-o noapte în urma unui raid. I-au luat pe gaborii veniţi să îi umfle la bătaie.
Cine erau aceste bulangioaice? Scursura societăţii: alungaţi de acasă, cu dosare la secţie, drogate, machiate, etc. etc. Oameni care nu mai aveau nimic de pierdut.
Nu au rămas de data asta singurele. Au venit mulţi new yorkezi a doua zi să le susţină. Era vremea revoluţiei sexuale, a hipioţilor, a mişcării pentru pace, împotriva războiului din Vietnam. Lucru nemaiauzit în America, a avut loc o demonstraţie în parcul central din New York pentru libertate sexuală.
Şi aşa a rămas de atunci.
Iată dragele mele, de ce este important să ieşim pe stradă, în iunie: să ne vadă românaşii noştri. Fardate sau nu de gabori sau golani, existăm.

Subscribe to:
Posts (Atom)